Miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare.

miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare
  1. Gips cu deteriorarea meniscului genunchiului
  2. Gonartroza a genunchiului tratament de 2 grade
  3.  - Ты только посмотри.
  4. Antiinflamatoare pentru gonartroza

Sunteți pe pagina 1din 28 Căutați în document Dinamica mandibulară constituie un proces complex, miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare de care exercitarea funcţiilor sistemului stomatognat nu ar fi posibilă. Este un act motor, la realizarea căruia participă, ni principal, muşchii sistemului stomatognat şi articulaţia temporo-mandibulară. Aşadar, dinamica mandibulară include totalitatea mişcărilor mandibulei în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat ca urmare a interacţiunii factorilor neuromusculari, articulaţiei temporo-mandibulare, ocluziei statice şi dinamice.

Dinamica mandibulară este un act motor complex, realizat pe amplitudini mici, cu o precizie extremă şi complexitate ridicată a mişcărilor. Acţiunea conjugată a muşchilor mobilizatori ai mandibulei a muşchilor orofaciali şi ai limbii este dirijată nervos pe baza impulsurilor periferice provenite din structurile stomatognatice, conform experienţei individuale a subiectului.

Multitudinea proceselor fiziologice care interferează, actul masticator, cum ar fi respiraţia, deglutiţia, homotropia linguo-salivară, justifică necesitatea unei coordonări nervoase centrale, în cadrul căreia un rol important îl joacă acţiunea voluntară şi actul reflex de organizare, automatizare şi dirijare a mişcărilor pe baza informaţiilor senzitivo- senzoriale.

Cerebelul intervine în coordonarea mişcărilor mandibulare, asigurând integrarea şi dirijarea activităţii neuromusculare.

Încărcat de

Impulsurile proprioceptive cu punct de plecare în muşchiul striat, tendoane, articulaţia temporo-mandibulară, membrana desmodontală, sunt conduse către nucleul senzorial trîgeminal principal, de unde ajung la nivelul cerebelului şi sunt integrate activităţii motorii a întregului organism. Cortexul motor acţionează asupra muşchilor mobilizatori, dar comandă şi cerebelului modificări ale reacţiei musculare, adecvate mişcării ce se întreprinde.

La noul născut, absenţa acestora, lipsa pantelor de ghidaj şi a antrenamentului determină modelele de dinamică mandibulară să ia aspectul unor mişcări de tatonare. O dată cu erupţia dinţilor, controlul statico-mandibular determină o mai mare siguranţă a mişcărilor.

Articulatia temporo-mandibulara

Mişcarea mandibulară cu contact dentar este cea mai precisă şi se datorează în principal informaţiei proprioceptive parodontale. Mişcarea mandibulară de amplitudine mare, fără contact dentar, este dirijată cu precădere, prin impulsurile periferice, de receptorii musculari, tendinoşi şi ai articulaţiei temporo-mandibulare, care nu asigură însă aceeaşi exactitate a informaţiei şi, prin urmare, a coordonării reflexe.

tratarea articulațiilor într o cameră de presiune

Astfel se explică faptul că, o dată cu pierderea dinţilor, reflexele cu punct de plecare parodontal se destramă, iar mişcarea mandibulară devine nesigură, dezordonată, creând mari dificultăţi medicului în restaurarea protetică, în determinarea relaţiilor fundamentale ale mandibulei. La nivel central se înregistrează mişcările mandibulare posibile, iar în momentul declanşării ciclului dinamic mandibular sunt selectate şi orânduite numai acele secvenţe de mişcare cu semnificaţie pentru actul motor ce se cere îndeplinit.

Există o foarte mare exactitate şi precizie în selectarea tiparelor de dinamică mandibulară, astfel încât poziţiile fundamentale maxilo-mandibulare sunt precis reproductibile, iar ciclurile de masticaţie pentru un anumit aliment au caractere identice pentru acelaşi subiect.

Modelele de mişcare mandibulară sunt memorizate şi stocate la nivelul nucleilor coordonatori astfel încât desfăşurarea mişcării se produce aproape automat fără intervenţia cortexului. In cazul apariţiei unui obstacol sau a unui stimul periferic inadecvat, se întrerupe brusc înlănţuirea dinamică a reflexelor, pe o perioadă suficientă cortexului. Din punct de vedere topografic dar şi funcţional deosebim; determinantul ocluzal anatomic anterior; determinantul ocluzal anatomic posterior, Determinantul ocluzal anatomic anterior este reprezentat de feţele palatinale ale frontalilor maxilari la nivelul cărora se realizează ghidajul anterior al mişcării.

Atât panta retroincisivă caracter morfologic cât şi traiectoria incisivă rezultat al combinării factorilor morfologici cu cei funcţionali îşi pun amprenta asupra ghidajului anterior.

 Да, мистер Клушар, конечно, понимаю. Это цена, которую приходится платить за известность. - Действительно.  - Клушар вздохнул с видом мученика, вынужденного терпеть всякий сброд.

Determinantul ocluzal anatomic posterior este reprezentat de zonele laterale ale arcadelor dento-alveolare care asigură ghidajul posterior. Implantarea dinţilor în zona laterală, morfologia cuspidiană mai accentuata sau mai ştearsă, caracteristicile curbelor de ocluzie îşi pun amprenta asupra ghidajului posterior în dinamica mandibulară, influenţând direcţia şi amplitudinea mişcărilor mandibulare cu contact dentar.

Cortexul motor joacă un rol important în dinamica mandibulară prin iniţierea şi declanşarea contracţiei musculare voluntare la nivelul muşchilor sistemului stomatognat.

  • «С мобильника, - мысленно повторил Нуматака.
  • Simptom și tratament al artrozei
  • Dureri de noapte ale articulațiilor degetelor

Influxul motor din aria motorie postcentrală homunculul motor abordează căile descendente piramidale. Fibrele nervoase se termină la nivelul nucleilor motori ai muşchilor mobilizatori căi eortico-nucleareunde fac sinapsă cu motoneuronul alfa de unde pleacă impulsuri şi ajung la musculatura manducatoare.

Mişcările mandibulare sunt controlate voluntar de scoarţa cerebrală. Formaţiunile subcorticale intervin de asemenea în reglarea contracţiei musculare. Sistemul limbic, complexul hipotalamo-amigdalian modifică ritmul mişcărilor mandibulare. Formaţiunea reticulată, prin fracţiunea sa activatoare sau inhibitoare, influenţează activitatea buclei gama, asigurând o modulare a activităţii fuzoriale şi, deci, a motoneuronului alfa.

Participarea cerebelului la reglarea posturii şi a contracţiei musculare a fost dovedită experimental. Contribuţia acestuia se realizează prin interrelaţiile cerebelo-reticulare, cerebelo-mbrice, cerebelo- vestibulare, cerebeio-pontine şi cerebelo-corticale. Suprimarea influenţelor cerebeioase are drept consecinţă o hiporeactivitate şi o inhibiţie a activităţii cunoscută sub denumirea de fenomen de miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare.

Declanşarea mişcărilor mandibulare este corticala, organizarea şi ritmul mişcărilor sunt subcorticale, iar modularea mişcării se realizează prin reflexe periferice.

tratament comun pentru medicamente

Parodonţiul se dovedeşte a fi deosebit de important în declanşarea reflexă a contracţiei musculare pentru reglarea gradientului optim al forţelor ocluzale, precum şi în reflexul de deschidere al gurii, stimulului gustativ, tactil, termic etc. Pregătirea unei mişcări cuprinde contracţia unor grupe musculare care au drept scop stabilizarea bazei de inserţie a grupelor musculare ce urmează să intre în contracţie, pentru a realiza mişcarea următoare.

Astfel, în mişcarea de deglutiţie, contracţia muşchilor limbii este precedată de contracţia muşchilor ridicători ce fixează mandibula, oferind o mai mare precizie mişcării următoare.

creșteri articulare

Cu toate acestea, la sfârşitul mişcării de ridicare a mandibulei se înregistrează o uşoară oscflaţie a capului. Mişcarea de coborâre a mandibulei este pregătită prin stabilizarea osului filioid, realizată prin contracţia subhioidienilor În cadrul mişcărilor variate executate de mandibulă sub influenţa contracţiei musculare, grupele musculare au, pe lângă funcţia lor principală de realizare a anumitor mişcări, şi funcţii secundare.

Temporomandibular Joint (TMJ) Anatomy (3D Anatomy Tutorial)

Astfel, muşchii maseteri şi pterigoidieni interni, cunoscuţi pentru acţiunea lor de elevatori mandibulari, prezintă şi funcţia de propulsori sau retropropulsori mandibulari, în funcţie de fasciculul contractat.

Unele mişcări mandibulare se realizează prin contracţia mai multor grupe musculare cu rol principal diferit. Astfel, în mişcările de diducţie participă pterigoidienii externi, temporalii, maseterii şi pterigoidienii interni. Astfel, din echilibrul solicitărilor prin contracţia echilibrată a maseterului şi pterigoidianului intern, rezultă o poziţie normală a gonionului, în timp ce o solicitare externă sau internă a unghiului goniac duce la o poziţie eversată sau inversată a unghiului respectiv.

Capitolul 5 Gnatologie

In succesiunea de mişcare a unei traiectorii mandibulare simple, este greu de «parat activitatea unui muşchi de altul. Articulaţia temporo-mandibulară este o diartroză bicondiliană foarte complexă cea mai complexă articulaţie a organismului uman fiind posibile mişcări de rotaţie şi translaţie realizate în două planuri: sagital şi transversal.

Articulația șoldului doare la vârstnici

Viteza unghiulară rămâne aceeaşi, iar viteza liniară creşte o dată cu depărtarea mandibulei. Teoria mecanică a lui Gysi consideră că A. În lateralitate dreaptă, condilul activ blocat în cavitatea glenoidă este punctul fix, condilul stâng fiind de balans. Dacă în această mişcare dinţii de partea stângă păstrează un contact prematur, acolo se va situa punctul de rezistenţă. Forţa produsă de ridicători de pe partea stângă va transforma pârghia de gradul III într-o pârghie de gradul II, deci mai eficace şi mai traumatizantă, cu atât mai mult cu cât este vorba de contacte neechilibrate fig.

Dacă contactul de pe partea stângă este puternic, el devine punctul de sprijin, iar pârghia se transformă într-o pârghie de gradul I, ceea ce se traduce prin apariţia unor forţe foarte puternice la nivelul dintelui de contact, dar care se pot repercuta şi asupra articulaţiei temporo-mandibulare şi muşchilor.

În propulsie, dacă există un contact molar, acesta va deveni punct fix fig.

În mişcarea de incizie, forţa va acţiona posterior punctului fix, iar rezistenţa la nivel incisiv, luând naştere o pârghie de gradul I cu eficacitate maxima, care va suprasolicita atât molarul cu contact prematur, cât şi incisivii; suprasolicitarea se poate traduce prin uzură sau mobilitate.

Pentru ca acest lucru să nu se întâmple prin solicitări repetate, mai ales în perioada de creştere, organismul se adaptează uneori prin modificarea unghiului goniac, până se stabileşte un raport optim între acesta şi panta incisivă. Teoria mecanică a lui Gysi are şi astăzi nenumăraţi suporteri, mai ales în ceea ce priveşte funcţionarea mandibulei ca o pârghie, dar mai puţin de acord cu concepţia privind articulaţia temporo-mandibulară ca o articulaţie de forţă.

După March Robinson, articulaţia temporo-mandibulară nu suferă nici un efort în funcţionalitatea ei normală, iar mandibula nu poate fi asimilată unei pârghii. Studiind suprafeţele articulare pe un număr de 62 de cadavre, Robinson le găseşte acoperite cu un strat foarte subţire de cartilaj hialin, mai ales în porţiunea posterioară, în rest fiind vorba despre un ţesut fibros, elemente morfologice care nu caracterizează articulaţiile de efort.

Ca argument funcţional, în sprijinul teoriei antimecanice, Robinson descrie un mecanism reflex care previne orice efort în limitele normalului, dirijat spre articulaţia temporo-mandibulară.

sărind scările și articulațiile genunchiului

Forţa ia naştere în timpul contracţiei ridicătorilor şi se dirijează spre articulaţia temporo-mandibulară. În ultimul timp o serie de fapte clinice vin să sprijine teoria antimecanică Apariţia unor compromisuri prin considerarea ambelor teorii a dus la apariţia teoriilor mixte, mecano-antimecanice susţinute de Page şi Helluy, după care efortul se distribuie atât la nivelul dinţilor, cât şi la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare.

În repaus, lama meniscală destinsă se mulează în cavitatea glenoidă pe versantul articular al condilului temporal, sub influenţa ascensiunii condilului mandibular.

Plecând de la această poziţie, iniţial condilul nu poate efectua decât mişcări de rotaţie. Mişcarea de propulsie este precedată de contracţia fasciculului superior al pterigoidianului extern, care pune în tensiune lama meniscală ce se aşază ca un plan înclinat între scizura Glasser şi vârful condilului temporal, determinând în acelaşi timp o uşoară dezanclavare a condilului din glenă către antero-inferior.

Ivanciu Crina 14 iul. Articulaţia temporo-mandibulară sau ATM-ul, cum mai este prescurtat este cea mai importantă şi mai complexă articulaţie a craniului uman. Caracteristicile principale ale ATM: Este o articulaţie sinovială, care uneşte mandibula de craniu; Este o diartroză; Este o articulaţie bicondiliană; Are o dublă mobilitate, participând astfel la realizarea funcţiilor aparatului stomatognat: masticaţie, fonaţie, deglutiţie, mimică.

Întinderea lamei meniscaîe se datorează elasticităţii sale mai ales în porţiunea retrocondiliană. Sub acţiunea continuă a contracţiei fasciculului superior al pterigoidianului extern, meniscul temporo-mandibular întins glisează spre anterior, dând posibilitatea lunecării condilului mandibular până în dreptul vârfului condiMui temporal, lunecare ce se produce sub acţiunea contracţiei fasciculului inferior al pterigoidianului extern.

Limitarea mişcării anterioare a meniscului se datorează ligamentului lui Sharpey sau frâului posterior al meniscului. Mişcarea inversă de revenire în glenă se face prin încetarea mai întâi a contracţiei fasciculului inferior, condilul revenind ui glenă sub acţiunea elevatorilor şi prin încetarea contracţiei fasciculului superior. Nu există limite precise în timp de la care începe o contracţie a fasciculului şi se termină cealaltă. Prin urmare, funcţia principală a complexului menisco-pterigoidian este de a dezanclava condilul din glenă şi de a-i oferi planul înclinat pentru glisare.

Deschiderea gurii pacientului aflat sub narcoză prin forţare de către operator se race printr-o rotaţie cu condiii în gleîiă, urmată de ieşirea bruscă a condililor din cavitatea glenoidă şi deschiderea maximă a gurii Studii electromiografice efectuate de Kawamura au arătat că fasciculul superior al pterigoidianului extern se contractă înaintea celui inferior în mişcarea de propulsie şi deschidere.

Cercetări efectuate de Zenker, Kawamura, Fujimoto arată că activitatea electrică a acestui muşchi se manifestă nu numai în miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare şi diducţii, ci şi în mişcările de ridicare a mandibulei.

Aceste manifestări electromiografice s-ar putea datora faptului că revenirea meniscului în glenă este o mişcare pasivă, determinată de revenirea condilului sub acţiunea elevatorilor şi de elasticitatea frâului meniscal posterior.

În aceste condiţii contracţia miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare a fasciculului superior pterigoidian este de natură să prevină o revenire bruscă a meniscului în glenă sub acţiunea factorilor enumeraţi mai sus. Aceste elemente de fiziologie menisco-pterigoidiană explică şi producerea zgomotelor articulare, patogenia luxaţiilor temporo-mandibulare, apariţia disiuncţiilor temporo-mandibulare sub influenţa celor mai mici tulburări de ocluzie.

Astfel, Lejoyeia clasifică mişcările ' mandibulare în: mişcări elementare iară interpunerea de alimente, mişcări de masticaţie cu dinţi naturali, mişcări de masticaţie cu dinţi artificiali. Mişcările de masticaţie sunt interpretate diferit în funcţie de concepţia acceptată, iar mişcările de masticaţie cu dinţi artificiali sunt privite în lumina concepţiei balansului general al lui GysL Posselt oferă o clasificare ce cuprinde mişcări fundamentale ale mandibulei, mişcări intermediare, mişcări limită, mişcări în perimetrul limită, mişcări funcţionale şi mişcări parafuncţionale.

Posselt consideră că mişcările mandibulare de bază sunt următoarele: 1. Ramfjord clasifică mişcările mandibulei în mişcări limită şi funcţionale.

Bine ați venit la Scribd!

Mişcările limită ale mandibulei sunt la rândul lor clasificate în mişcări limită efectuate în plan sagital, în plan orizontal şi în plan frontal, iar mişcările funcţionale sunt clasificate în mişcări de masticaţie, mişcări de deglutiţie şi mişcări de fonaţie.

Costa utilizează boala tendonului cotului clasificarea mişcărilor mandibulare criterii diferite, descriind mişcări pure şi mişcări combinate, mişcări simetrice sau asimetrice, cu sau fără contact interdentar, reduse, extreme sau forţate, mişcări fimcţionale stereotipe şi voluntare. Având în vedere multitudinea clasificărilor menţionate şi gradul de inconsecvenţă ce le caracterizează şi bazându-ne pe o experienţă clinică de peste trei decenii, am clasificat mişcările mandibulare luând în considerare factori anatomici şi funcţionali ce determină mişcarea V.

Burlui, : I.

Informațiiimportante